Lituania oferă o lecție statului român în privința încălcării legislației internaționale pentru Kozlodui

Autoritățile române ar trebui să ia exemplul Lituaniei cu privire la extinderea duratei de operare a reactoarelor nucleare de la centrala atomică de la Kozloduy în condițiile în care aceasta s-a făcut fără consultări transfrontaliere, deși obiectivul se află la doar 4 kilometri de granița României cu Bulgaria. Ministerul Afacerilor Externe din Lituania a salutat…Continue reading Lituania oferă o lecție statului român în privința încălcării legislației internaționale pentru Kozlodui

Ce am mai găsit prin groapa de gunoi a Craiovei

În urma blocajului total al masterplanului județean pentru deșeuri din cauza refuzului Eco Sud, operatorul depozitului de la Mofleni, de a prelua gunoaiele din localitățile din județ dacă tarifele nu se majorează conform solicitărilor sale, a ieșit la iveală o informație pe care Primăria Craiova a ținut-o ascunsă de presă și public timp de cinci…Continue reading Ce am mai găsit prin groapa de gunoi a Craiovei

Un munte de incompetență, echivalentul unui munte de gunoi

Disensiunile apărute în ultimul timp între autoritățile locale, dar și între acestea și operatorul depozitului de la Mofleni, Eco Sud, demonstrează încă o dată că împotrivirile tuturor celor care au criticat actualul amplasament al gropii de gunoi erau fundamentate, iar Craiova a fost sacrificată inutil. Masterplanul care a invocat necesitatea de a stabili definitiv depozitul…Continue reading Un munte de incompetență, echivalentul unui munte de gunoi