50 de elevi au ales 10 Mari Craioveni

Sesiunea de Comunicări Științifice a elevilor de la cele cinci colegii naționale partenere în proiectul Asociației Acțiunea pentru Renașterea Craiovei (ARC), „Zece Mari Craioveni”: Colegiul Național „Carol I”, Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu”, Colegiul Național „Frații Buzești”, Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Național „Elena Cuza” a avut loc ieri.

În anul în care se împlinește un veac de la înfăptuirea Marii Uniri, România are nevoie de repere pentru a-și croi soarta visată în 1918. Figuri remarcabile din istoria noastră, care și-au pus amprenta asupra neamului românesc prin realizările lor, unele chiar asupra întregii lumi, merită, în acest ceas de aplecare asupra trecutului o așezare în lumină. Este cu atât mai îmbucurător acest demers când lui i se alătură suflul tinerei generații. Rodul eforturilor acestor tineri este încă mai prețios pentru cei asemenea lor, care au nevoie astăzi, poate mai mult ca niciodată, de modele de urmat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *