O mai mare nevoie de responsabilitate socială

Responsabilitatea socială corporativă (CSR) este un concept care vizează trei direcții, sugestiv intitulate ”Oameni, Planetă, Profit”. ”Oameni” se referă la responsabilitatea socială față de angajații și persoanele externe potențial afectate, inclusiv consumatorii, urmărindu-se interzicerea sclaviei, a muncii forțate sau obligatorii, a muncii copiilor, dreptul la o viață de familie și la viața privată, egalitatea de gen, drepturile minorităților. ”Planeta” acoperă responsabilitatea pentru mediu, în special evitarea, prevenirea și reducerea ori remedierea impactului negativ pe care afacerile îl au asupra climei, apei, solului și a naturii. Elementul„Profit” vizează interzicerea corupției și luării de mită, conflictele de interese, spălarea banilor și alte aspecte ale conduitei de afaceri etice și legale.

Baroul Dolj și-a propus ca începând cu anul 2020 să se angajeze în mai multe acțiuni de solidaritate socială, fiind adoptat un calendar care aduce mai multe noutăți. Misiunea noastră este de a facilita accesul la lege, la cultura juridică, de a crește respectul pentru individ și protecția mediului. De altfel, avocații craioveni s-au alăturat de-a lungul timpului mai multor proiecte, fie de caritate, cum ar fi colaborările cu Asociația Vasiliada sau ANCCAR, fie unor inițiative sociale ori ecologice printre care Let`t do it, Romania! ori Jiul fără plastic sau contribuția oferită la refacerea Casei Memoriale ”Iuliu Maniu” din Bădăcin.

Crearea unui calendar instituțional are ca scop o implicare mai mare, dar și să readucă aminte de adevărata misiune a avocatului, anume de a-i sprijini pe cei defavorizați, aceasta fiind calea cea mai bună de a consolida angajamentul avocaților față de îndatoririle de interes public. Situația generală a societății românești impune un efort pentru a facilita accesul la justiție prin activitatea pro bono desfășurată de avocați.

Pentru a atinge aceste obiective, ne-am propus o serie de activități: facilitarea accesului la consultanță gratuită prin organizarea unor întâlniri în spații publice cu ocazia Zilei avocatului român și Zilei Avocatului European, încheierea unor parteneriate cu asociațiile care au ca scop apărarea drepturilor omului, dezvoltarea în parteneriat cu studenții a clinicilor juridice, demararea unui proiect propriu privind plantarea copacilor, continuarea și dezvoltarea proiectului de educație juridică în școlile din Craiova.

Primii pași au fost făcuți chiar zilele acestea prin susținerea proiectului Asociției Bucurie pentru Viață care va construi la Bratovoiești-Dolj prima tabără destinată copiilor cu afecțiuni oncologice, precum și a Galei Teatrului Național “Marin Sorescu”, prima cu scop caritabil, realizată în parteneriat de TNC cu Asociația “Life is better with friends”.

Direcțiile esențiale ale responsabilității sociale corporative a avocaților sunt reglementate la nivel european prin adoptarea de către Consiliul Barourilor din Europa a unei Carte în care se regăsesc responsabilități de mediu (măsuri voluntare, cum ar fi reducerea nivelului de poluare, păstrarea fișierelor electronice, gestionarea deșeurilor etc.), responsabilități sociale (programe pentru profesioniștii de sex feminin, incluziune socială), guvernare (mecanisme de rezolvare a conflictelor de interese; aspecte legate de confidențialitate; implementarea politicilor pentru prevenirea spălării banilor; organizarea unor structuri pentru implementarea și respectarea regulilor de etică), servicii pro bono și comunitare și nu în cele din urmă acte de caritate.

De ce avocații și barourile ar trebui să se implice în acțiuni de responsabilitate socială? Întâi de toate pentru că nu este numai o datorie față de oamenii alături de care trăiești și mediul în care îți desfășori activitatea, dar mai ales pentru că jurământul depus cu ocazia primirii în profesie dictează valorile și principiile care stau la baza carierei noastre, iar obligația de a respecta drepturile și libertățile omului subliniază rolul actual al avocatului. Implicarea trebuie să fie efectivă, nu doar declarată. Tot atât de important este ca și imaginea avocatului să fie îmbunătățită, soluție posibilă numai prin astfel de activități. Erodarea imaginii profesioniștilor în societatea actuală, mai evidentă ca niciodată, fie că vorbim de medici, avocați etc. este urmarea discreditării în general a specialiștilor printr-o campanie împotriva cunoașterii tradiționale. Discreditarea intelectualilor și respingerea sfaturilor specialiștilor prin augmentarea puterii informațiilor din mediul on line au condus la un dispreț față de competență. Creșterea implicării profesioniștilor în societate va ajuta la sporirea încrederii în competența specialiștilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *