Universitățile, repere ale societății democratice

Discursurile începutului de an se cuvin a fi memorabile pentru studenții care se află într-un moment-cheie al vieții lor. În fața acestor tineri ar trebui să stea oamenii pe care îi admiră, cărora unii le datorează, poate, chiar alegerea de a se afla pe băncile acelei facultăți anume. Acești oameni, modele de urmat, exponenți remarcabili ai profesiei pe care studenții au ales să o urmeze, sunt singurii care le pot oferi tinerilor, cu un asemenea prilej, un reper, un sfat, un îndemn autentic, cu care audiența să rezoneze. În loc de politicieni care fac exerciții demagogice, studenții au nevoie să audă care le este rolul în această societate, de ce sunt importanți, ce putere stă în mâinile lor.

Mulți dintre cei care au fost cândva studenți au devenit mai mult decât simpli specialiști care și-au exercitat profesia. Au devenit modele de urmat, cetățeni care s-au implicat activ în viața comunității și au pus umărul la clădirea unei societăți mai bune. De-a lungul timpului, spre exemplu, juriștii au fost făuritori de istorie, dovadă fiind contribuția lor la Marea Unire. Educația presupune și să pregătești studenții să aibă o gândire critică, să fie oameni conștienți de responsabilitățile lor sociale, care știu să-și dezvolte și să-și aplice cunoștințele, totul cu scopul de a oferi o contribuție reală în rezolvarea problemelor societății. Universitățile nu formează simpli specialiști, formează deopotrivă cetățenii care pot aduce schimbarea în bine a acestei țări. Ei pot fi medicii competenți și cinstiți de mâine, sau avocații care apără statul de drept, sau profesorii care educă generațiile viitoare. De aceea, e necesar ca universitățile să rămână repere ale democrației și excelenței.
Cu toate că articolul 5 din Carta Universității din Craiova stabilește că sunt interzise activitățile de natură politică, la fel și Legea Educației Naționale, în fapt politica este pe ordinea de zi în instituțiile de învățământ. Cum s-ar putea altfel explica prezența primului-ministru Viorica Dăncilă la deschiderea anului universitar în Craiova?!
Dincolo de simpla prezență a politicienilor la manifestările prilejuite de începutul unui nou an universitar, care este greșită ca atare, mai revoltătoare încă este propaganda politică fățișă a acestora într-un asemenea cadru. Așa se face că la Craiova primul ministru și-a început discursul vorbind despre programul de guvernare, despre realizări și planuri ale coaliției, lăsând la coadă mesajul transmis studenților cu ocazia debutului cursurilor. Iată cum o zi cu semnificație pentru viitorul unor tineri devine un simplu pretext de prozelitism politic.
Cum spunea Aristotel, politica este o activitate prin care ființele umane încercă să-și îmbunătățească viețile și să creeze o societate mai bună. Ea ar trebui să fie un dialog constructiv, ci nu un monolog meschin bazat pe propriile interese. Politicienii se folosesc întotdeauna de orice prilej și instituție academică în propriul lor folos. Dorințele lor de a se asocia cu tagma universitară nu trebuie împlinite prin acorduri tacite și complezență, printr-un festivism inutil și golit de sens. Ca profesori și studenți avem datoria de a refuza aceste imixtiuni ale politicului în educație. Nimeni și nimic nu trebuie să impieteze autonomia universităților românești.

Astfel de politicieni nu au susținut mediul universitar craiovean. Este doar un context pentru negocierea unor funcții publice. Realitatea este alta: Universitatea din Craiova avea în urmă cu 10 ani aproximativ 32.000 de studenți, iar acum sunt doar 12.000 de studenți. Tinerii părăsesc orașul, caută alternative în Cluj, Timișoara, București sau în străinătate pentru că sunt nemulțumiți de ce găsesc acasă, într-unul dintre cele mai importante municipii din România.Temeliile mediului academic local sunt din ce în ce mai șubrede, conjugate cu slaba economie a zonei și cu lipsa infrastructurii care blochează dezvoltarea, dar nimeni din cei care ar trebui să o facă nu vorbește despre cauze și soluții.
Profesori și studenți, nu mai fiți complicii acestor impostori, nu au legături nici cu noi, nici cu viitorul poporului român! Începerea anului universitar ar trebui să fie un moment de bucurie și celebrare a valorilor, nu de fală a unor politicieni agramați. Pentru aceștia, ar trebui să fie un moment de reflecție asupra tuturor lucrurilor care nu funcționează, asupra celor care sunt de făcut, asupra cifrei de 6% din PIB care ar trebui acordată educației. Nu de discursuri protocolare ducem lipsă, ci de măsuri concrete pentru îmbunătățirea condițiilor din universități, de investiții în programe de studii atractive, adaptate pieței muncii, de cămine studențești suficiente și decente. Nu de personaje agramate care să ofere lecții de parvenitism au nevoie tinerii aflați la începutul studenției, ci de exemple de competență, responsabilitate și integritate, de profesioniști ai domeniului pe care și l-au ales. Mediul academic a fost mereu un nucleu al dezvoltării societății și așa trebuie să rămână, iar acest lucru nu e posibil decât prin promovarea adevăratelor valori.

Sursa foto: freepik.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *