Voitorii de rău ai fericirii publice

Puțini români știu că la 9 iunie 1848 a fost decretat primul program constituțional prin vocea lui Ion Heliade Rădulescu care a dat citire pe Câmpia Libertății „Proclamației de la Islaz” și când cu amărăciune constata că „Poporul român se scoală, se armează şi nu spre a se lupta o clasă asupra alteia, nu spre a rupe legăturile sale de relaţii din afară, ci ca să ţie în frâu şi respect pe voitorii de rău ai fericirii publice”. Din păcate, la 170 de ani de la programul care a pus bazele unei Românii constituționale, statul de drept se clatină sub presiune politică, iar Curtea Constituțională a României (CCR) este acuzată că s-a transformat într-un instrument manipulat de cei aflați la guvernare după propriile interese.

Curtea Constituțională a decis cu majoritate de voturi că există un conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul Preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului șef DNA și că Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul justiţiei.

Decizia CCR ignoră procedura stabilită Legea 303/2004 privind organizarea judiciară care la art. 54 prevede că revocarea procurorilor din funcţiile de conducere se poate face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei. Așadar, este o procedură clară care conține următorii paşi: după anunţul privind declanşarea procedurii de revocare a procurorului-şef al DNA, pe baza motivelor invocate, propunerea ministrului trebuie să meargă către Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, care emite aviz consultativ, obligatoriu în traseul propunerii către preşedinte. Avizul CSM a fost unul negativ, toate cele 20 de puncte invocate de ministrul justiției fiind demontate în decizia de motivare.

Potrivit deciziei CCR, Președintele României este, însă, obligat să ignore poziția unei instituții precum CSM în favoarea unei persoane desemnate politic în funcția de ministru. Dacă Președintele este obligat să accepte, în orice circumstanțe, propunerea ministrului Justiției, se nasc două întrebări. Prima: de ce vorbim despre o propunere, care face loc posibilității refuzului, când ar trebui să vorbim despre o dispoziție, care presupune caracter obligatoriu? Și a doua: de ce mai este necesar un aviz consultativ al unei instituții dacă Președintele nu poate ține cont de acesta în luarea unei decizii?

Așa cum multe voci au făcut-o în ultimele zile, cred că este de datoria noastră să tragem un semnal de alarmă odată ce afectarea statutului de independență a procurorilor a reprezentat premisa esențială a luptei împotriva corupției. Nu se poate concepe un stat de drept și domnia legii dacă nu se continuă lupta împotriva corupților din societatea românească. Dacă nu se oferă garanții legale reale, vom rămâne la periferia Europei, cu politicieni corupți, o economie slabă și controlată de grupuri de interese.

România anului 2018 se află într-un nou moment de cotitură, iar întrebarea este dacă vom găsi o nouă Câmpie a Libertății pentru „a ține în frâu și respect pe voitorii de rău ai fericirii publice” care nu sunt puțini, după exemplul predecesorilor noștri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *